Lucian Ionescu, directorul de imagine al Rapidului, lansează ideea unui meci de gală cu Ferencvaros Budapesta pe noul stadion al formației vișinii care va fi inaugurat probabil în primăvara anului 2021.
Din cauza declanșării războiului și a tensiunilor româno-maghiare, finala Cupei Europe Centrale în dublă manșă din 1940, între Rapid București și Ferencvaros Budapesta, nu s-a disputat. Inițial, cele două meciuri au fost amânate din luna iulie până în august 1940. În cele din urmă meciurile nu au mai avut loc din cauza declanșării celui de Al Doilea Război Mondial.
Cupa Europei Centrale a fost prima competiţie creată pentru cluburile de fotbal. A luat naştere în 1927, fiind cîştigată de Sparta Praga. Aceasta cupă este predecesoarea unei alt trofeu de nivel internațional și una dintre cele mai vechi din lume, Cupa Challenge, înființată în 1897 și care, este considerată a fi și precursoarea Cupei Austriei de astăzi.
„Mai mult ca sigur ne dorim ca primul meci oficial să fie în Liga 1, în august anul viitor. Sigur, principalul obiectiv este promovarea, dar eu zic că acum nu mai putem face pașii greșiți din sezonul trecut.
Ne propunem să avem o deschidere cu fast care să facă cinste noului stadion. Dacă mă întrebați pe mine, ca o idee personală, n-am dezbătut-o pe larg în cadrul clubului, mi-aș dori un meci Rapid – Ferencvaros Budapesta, o reeditare a unei finale de cupă europeană, dacă-i putem spune reeditare, pentru că acest meci nu s-a jucat la vremea lui din cauza războiului.
Era posibil atunci ca formația giuleșteană să devină prima echipă românească deținătoare a unui trofeu european”, a declarat la Metropola TV Lucian Ionescu, directorul de imagine al formației alb-vișinii.
Rapid este prima echipă de fotbal din România care a atins finala unei competiţii europene inter-cluburi: Cupa Europei Centrale sau Mitropa Cup, în 1940, când finala cu Ferencvaros Budapesta nu s-a mai disputat din cauza războiului.
Totodată, gruparea giuleşteană a reușit cel mai lung parcurs european al unei echipe româneşti într-o competiţie continentală intercluburi: 16 meciuri în ediția 2005/2006 a Cupei UEFA, când a pornit din primul tur preliminar. De asemenea, ea a atins faza sferturilor de finală și în ediția 1972/1973 a Cupei Cupelor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER